Recomandare de carte: Aripi – Aprilynne Pike

Aripi – Aprilynne Pike

Laurel este găsită pe veranda casei părinților adoptivi și crescută ca fiind un copil obișnuit. Secretul ce va avea să-l descopere câțiva ani mai tărziu îi va schimba viața pentru totdeauna.

Viața lui Laurel devine agitată atunci când părinții săi hotărăsc că e cazul să se mute în alt oraș pentru a-și deschide propria lor afacere: librăria la care tatăl său visa de ani de zile. O dată ajunsă în noul oraș, Crescent City, Laurel este nevoită să-și facă prieteni noi, să renunțe la orele particulare date de mama sa și să învețe să socializeze. Într-un cuvânt să învețe să fie o adolescentă normală.

Aripi – Aprilynne Pike

Exeperiența care la început o îngrozea se dovedește a fi minunată. Își face repede prieteni noi datorită felul său fermecător de a fi. Îl cunoasște pe David, pentru care înfiripă o pasiune aparte. La fel de bine se împrietenește cu gașca lui David și mai mult cu Chelsea; una dintre cele mai bune prietene ale lui și persoana care râvnește în secret la dragostea lui David.

Lucrurile par să meargă bine pentru Laurel dar tocmai când e și ea convinsă de asta, descoperă că pe spate îi crește o floare. Panicată îi spune totul lui David, care este pasionat de științe și care, va face tot posibilul să o ajute să scape de această problemă.

Când lucrurile nu puteau să meargă și mai prost, află că părinții ei vor vinde casa unde și-a petrecut copilăria pentru a nu mai avea probleme financiare. Atunci când merge în vizită pentru a pune totul la punct, Laurel află secretul vieții ei: Tamani, santinela care apără poarta secretă spre lumea lui Laurel, îi dezvăluie că ea este de fapt o zână de toamnă; motiv pentru care este și atât de diferită în comparație cu ceilalți adolescenți.

Deși refuză să creadă acest lucru, secretul acesta îi va da lumea peste cap lui Laurel și o va face să creadă în lucruri pe care le auzise doar în legendele oamenilor reali. Pe lângă faptul că e fascinant să fii o zână, ea are parte și de multe necazuri: astfel viața părinților ei este pusă în pericol de trolii care vor să-i atace lumea; sentimentele ei devin confuze în privința lui David și Tamani; iar ea are de luat cea mai grea decizie: să rămână sau să plece.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns